Salutare, salutare! Iată-mă din nou pe-aici. Recunosc că m-am gândit la un anumit moment că n-am să mai calc pe „tărâmul acesta”, însă nimic din ce-am crezut de o vreme încoace nu pare să se nimerească. Sunt convinsă că cei care citesc de obicei ce scriu se vor întreba ce-am pățit. Nimic grav, doar că nu am mai avut încredere în mine și în modul meu de a mă face auzită de voi. Ca să n-o mai lungesc, nu mi-a mai plăcut deloc ce am încercat să scriu. Știu și de la ce mi s-a tras asta.
Probabil că unii știți că am început să colaborez cu un studio muzical, pe partea de versuri. Ei bine, am scris destul de mult acolo și uneori, până la formula care să mulțumească pe toată lumea, îmi consumam toate rezervele de energie, imaginație, timp, răbdare etc. Este de la sine înțeles că nu tot ce-mi place mie, place și altora și că viziunea mea asupra unui lucru sau a unui subiect poate fi total diferită față de viziunea celui care are ideea inițială și implicit, puterea de decizie. În fine… Perioada aceasta pare să fi trecut pentru că au reînceput nopțile în care mă trezeam să scriu repede ceva în caietul meu, nelipsit de pe noptieră, de teamă că îmi voi uita ideea până dimineașă. Și dacă mi-aș lăsa și pixul lângă, ar fi absolut perfect…
Apoi, pe lângă treaba cu scrisul, au mai apărut și alte frustrări legate de oamenii din jur. Chiar aveam o discuție interesantă zilele trecute și spuneam că nu poți fi rău, decât cu intenție. Pentru mine nu e plauzibil că nu-și dă seama ce vorbește sau că așa e el/ea. Când ești rău/rea înseamnă că ești 100% conștient de asta. Habar nu am dacă greșesc, însă vorbesc raportându-mă strict la persoana mea. Nu există să fac pe cineva să sufere fără să nu fi avut măcar cea mai mică intenție. Așa că, fazele neasumate mă lasă rece și mă fac să mă relochez cât mai la distanță. Frustrările acestea nu au fost doar vizavi de ceilalți, ci și vizavi de mine. Mi-a fost ciudă că mi-am înghițit din nou cuvintele, că m-am lăsat pradă ușoară, că nu am putut să-mi susțin punctul de vedere și că m-au afectat chestii pe care acum le consider banale. Uneori mi se pare că sunt băbăloaică rău, că nu merit toate cuvintele faine pe care mi le adresează unii dintre voi, că sunt produsul acela din vitrină pe care îl cumpără lumea doar pentru că are un preț accesibil, dar care se strică după puțin timp… Citește în continuare…