Zi-mi o poveste, te rog! Dar una frumoasă, cu final fericit. A mea s-a încheiat aseară, după ce s-a tras cortina. Am rămas în spatele ei minute multe și-am plâns. Mi-aș fi dorit să o iau de la capăt și să-mi joc rolul la infinit. Atât de mult mi-a plăcut! Te-am zărit în primul rând și-am știut că nu are de ce să-mi fie frică.Unde ești tu, eu sunt în siguranță. Întotdeauna. Îți mai amintești că mi-ai spus că-s total schimbată acolo, sus? Că te îndrăgostești de mine de fiecare dată, însă în mod diferit? Că îmi inspiri replicile cu teama de a nu mi le pierde? Mereu spui axact ce-i trebuie sufletului meu. Cum faci?
Te-ai gândit la poveste? Spune-mi una în care nu e musai să mă pot vedea în rolul principal. Uneori, poziția secundară te poate ridica atât de neașteptat. Vreau să îți aud glasul, neapărat. Ți-am admirat tot timpul intonația. Ce zici? Ai una așa, pe placul meu?
Știi ce-am făcut după ce s-a golit sala de spectatori? Am mers din nou pe scenă și-am încercat să o ascult. Încă mai vibra. Mi-am lipit urechea de lemnul ce respira atâția pași, am închis ochii și-am stat în îmbrățișarea aceasta pătimașă până când am știut că pot merge mai departe. M-am ridicat cu putere și-am plecat spre cabină. Acolo, am șters și ultima urmă vizibilă din cine fusesem cu puțin timp în urmă.
Am lăsat rochia albastră pe fotoliu și m-am strecurat din nou în blugii rupți și cămașa cu imprimeu floral. Mi-am luat noul scenariu și-am ieșit pe ușă. Am avut senzația că dacă nu măresc pașii, ceva urma să mă prindă și să mă tragă înapoi. Abia în mașină am respirat adânc și-apoi, singurul drum din mintea mea ducea doar la casa ta…Iată-mă! Am ajuns și te rog, așa cum tu m-ai rugat pe mine de atâtea ori, să-mi spui o poveste, dar să o cauți în tine. Alege-o pe cea mai interesantă și-am să te aștept să mi-o împărtășești sub salcâmul de pe ulița din satul meu natal. Deja simt iarba vie sub greutatea picioarelor, iar mirosul de soc parcă mă ademenește să-mi iau bilet spre casă.
Am trecut doar ca să te invit acolo. Să vii neapărat!